Acasă > re:form focus – Grupul PONT

re:form focus – Grupul PONT

iulie 2021

În contextul unui an marcat de pandemie, programul re:form propune o regândire a muncii în sectorul cultural românesc, spre o mai bună gestiune a provocărilor cu care acesta se confruntă. În cadrul ediției pilot, cinci organizații din Cluj-Napoca trec printr-un proces care le permite să exploreze noi posibile moduri de organizare a muncii, să aducă îmbunătățiri în dinamica echipelor lor și să găsească soluții pe termen mediu și lung pentru depășirea obstacolelor. 

Dincolo de impactul resimțit la nivel general, am încercat să punem în valoare specificul fiecărei organizații, să urmărim parcursul individual al acestora, nevoile și încercările care marchează traseul lor în peisajul cultural local și național. În sprijinul acestui proces, am povestit cu membrii echipelor participante despre ultimul an, despre dificultățile întâmpinate și descoperirile realizate cu ajutorul programului re:form.

GRUPUL PONT

Grupul PONT este o organizație înființată în 2009 care își propune inovarea socială prin participare, antreprenoriat și cultură cu un focus special pe tineri și digitalizare. Organizația își derulează activitatea prin programe cadru și proiecte specifice realizate prin intermediul unor parteneriate intersectoriale și multidisciplinare la nivel local, regional, național și european.

Printre demersurile strategice coordonate de echipa Grupului PONT se numără candidatura orașului Cluj-Napoca pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului în 2015, Capitala Tineretului din România, proiectul regional CRITBIZ de susținere a antreprenoriatului în domeniul industriilor creative și IT sau Com’ON Cluj-Napoca.

În domeniul patrimoniului cultural, organizația derulează programul Castel în Transilvania ce urmărește revitalizarea și reintroducerea castelelor și conacelor din regiune în circuitele socio-economice curente prin intermediul unor coaliții și al sprijinului comunității. Programul este fundamentat de o strategie pe termen de 10 ani, dezvoltată în 2015, și o viziune pentru următorii 40 de ani.

1. Ce provocări a adus pandemia și cum a schimbat aceasta dinamica activității voastre?

Pandemia a survenit într-un moment de relativă stabilitate și perspectivă bună pentru organizație. Astfel că încă din momentul primei analize efectuate în mijlocul lunii martie a anului 2020 ne-am dat seama că și într-o situație nefericită organizația va exista și funcționa relativ neșifonat până în iunie 2021. Deci am concluzionat că avem o marjă de 15 luni. Acest lucru ne-a oferit un confort rar în mediul ONG în a ne gândi per ansamblu la ce putem îmbunătăți, ce putem schimba. De exemplu, am reușit să investim mai multe resurse în efortul de atragere și management mai eficient al resurselor financiare.

În ceea ce privește programul nostru, credem că pandemia a creat o oportunitate de regândi conceptul de bază Castel în Transilvania dar și modul prin care acest concept se transformă în acțiune concretă. 

Realizarea acestor lucruri a stat și la baza intenției noastre originale de a ne implica în programul re:form și a ne depune solicitarea în acest sens în concursul de selecție organizat de Centrul Cultural Clujean. 

Observăm însă faptul că pandemia a avut un efect devastator atât asupra organizațiilor societății civile cât și asupra sectorului cultural. Din acest motiv dorim să contribuim la efortul de reconstruire a organizațiilor neguvernamentale prin experiența noastră.

2. Care sunt lucrurile pe care le-ați descoperit despre echipa voastră până acum, prin intermediul programului re:form?

Este un proces continuu de învățare. În prezent suntem în etapa în care colectăm informații, cunoștințe, experiențe prin intermediul workshop-urilor tematice și sesiunilor de coaching pentru a putea avansa spre regândirea bazelor conceptuale, strategiei și mecanismelor de guvernanță ale programului Castel în Transilvania.

Începând din iulie 2021, unele elemente ale procesului nostru de dezvoltare prin re:form vor începe să capete forme concrete și procesul de înțelegere și învățare se va transforma într-unul de decizii și noi perspective. Sperăm ca prin acest proces să fim capabili să avem o imagine mai clară per ansamblu despre ce urmărim, ce impact dorim să producem și mai ales cum putem face asta prin mecanisme de implicare precum guvernarea participativă și acțiunea colectivă a unei comunități mai largi de factori de interes și public.

3. Ce lucruri plănuiți să îmbunătățiți prin intermediul programului re:form?

Scopul proiectului este de a redefini bazele programului Castel în Transilvania prin intermediul unor metode folosite în domeniul antreprenorial și de management al programelor și organizațiilor și de a stabili direcțiile de acțiune pentru perioada 2021-2025 pe baza viziunii generale 2055 și ale strategiei de dezvoltare existente.

Concret, urmărim punerea unor baze mai clare ale sustenabilității comunitare și financiare ale programului Castel în Transilvania pe termen mediu, prin intermediul unui model de business clar al programului; eficientizarea mecanismelor de punere în practică a modelului de business pentru a atinge eficiență maximă atât din punct de vedere al organizației cât și din punct de vedere al grupurilor țintă deservite și al părților interesate implicate; angrenarea principalilor factori de interes precum și a comunității în vederea dezvoltării unui ownership extins al programului per ansamblu.

4. Ce așteptări aveți pentru organizația voastră în perioada viitoare, după un an atât de greu?

Așa cum am mai menționat, pandemia nu ne-a cauzat greutăți majore, ci mai degrabă provocări din care am încercat să preluăm elemente benefice. Orice criză este și o oportunitate care, pe lângă efectele negative și presiune, creează și o serie de oportunități de inovare. De exemplu, este foarte posibil că, în lipsa pandemiei, nu am fi decis să ne implicăm și să încercăm să fim parte dintr-un program de tipul re:form, dar iată-ne aici.

Suntem optimiști, în general. Credem că urmează o perioadă de creștere și vor apărea o serie de noi oportunități atât pentru Grupul PONT cât și pentru programul Castel în Transilvania. Vom încerca poate și mai mult să ne creștem capacitatea de reziliență. Credem că această capacitate ne-a pus și în situația de supraviețui relativ bine în timpul pandemiei, de a nu întrerupe nici o relație de colaborare cu persoanele angajate sau cu colaboratorii. Pandemia ne-a și deschis oportunități de a fundamenta mai bine ce facem și de ce facem, la nivelul organizației. Se întâmplă la fel și cu programul Castel în Transilvania. Urmărim claritate pentru noi înșine, care sperăm să ne ajute să înțelegem ce trebuie să facem și mai ales ce nu trebuie să urmărim cu acest program. Poate principiul “less is more” va dobândi o formă concretă pentru noi tocmai prin re:form.

re:form este o activitate din proiectul Cluj Future of Work finanțată de Comisia Europeană prin Urban Innovative Actions și Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

Cluj Future of Work este un proiect inițiat de Divizia de Inovare Urbană din Cluj-Napoca, creată de Centrul Cultural Clujean în parteneriat cu Centrul de Inovare și Imaginație Civică din Primăria Cluj-Napoca.   

Cluj Future of Work este realizat în co-management de către Primăria Cluj-Napoca și Centrul Cultural Clujean, într-un consorțiu cu alte opt organizații locale: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, Clusterul de Industrii Creative Transilvania, Cluster Mobilier Transilvan, Cluj IT Cluster, Transilvania IT Cluster, Festivalul Internațional de Film Transilvania, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și ZAIN Festivalul de Creativitate al Transilvaniei.