Să cunoaștem trainerii Culturepreneurs 20/21 – Etapa I

Îmbinând tehnologia, strategia și creativitatea, Culturepreneurs 20/21 își propune să ofere antreprenorilor din industriile culturale și creative noi oportunități de învățare. În perioada 21 septembrie – 14 decembrie 2020, participanții au acces gratuit la șase module de învățare în cadrul cărora vor dobândi cunoștințe de bază pentru implementarea proiectului lor. Procesul de învățare va fi ghidat de traineri cu experiență din domenii importante pentru dezvoltarea unui antreprenor cum sunt management, marketing și comunicare, financiar și legal, Systems Thinking și Open Innovation, digitalizare.
Systems Thinking and Open Innovation

Daniel Tuitt – Inovator, Designer de servicii și afaceri
Daniel Tuitt are o experiență de peste opt ani în domeniul inovării, cu accent pe tehnologie, strategie, cercetare cantitativă și calitativă și propuneri customer-led. De-a lungul carierei sale, a colaborat în calitate de consultant cu branduri precum Landsec, BSI și Digital Catapult.

Călin Șipoș – Consultant IT, Mentor
Călin Șipoș are experiență de peste zece ani ca manager de proiect și developer. Din 2019 e membru în echipa Cluj Startups și contribuie la dezvoltarea acestui ecosistem prin diferite evenimente, programe, workshop-uri și alte acțiuni similare.
Management și Strategie

Ioana Sfârlea – Business developer, Consultant
Cei 22 de ani de experiență în antreprenoriat, investiții, management și marketing i-au adus Ioanei Sfârlea un bagaj vast de cunoștințe și o fundație solidă în domenii și industrii precum: IT, non-profit, educație – cultură, retail, producție, digitalizare, roboți industriali, turism și HORECA.

Vlad Icleanu – Manager de proiecte, Mentor și Coordonator
Vlad Icleanu activează în mediul ONG de mai bine de șapte ani și coordonează activitățile Cluj Startups, face management de proiecte, iar atunci când are ocazia, contruiește și livrează cursuri de formare și desfășoară sesiuni de mentorat cu startup-uri.
Marketing și Comunicare

Alexandra Cantor – Coordonator de programe, Director de Comunicare, Trainer
Alexandra Cantor are 15 ani de experiență în marketing și advertising și 10 ani de experiență în calitate de trainer în zona de comunicare și creativitate. A lucrat pentru branduri precum P&G, Nestle, Unilever, Groupama, UniCredit Bank, Bergenbier, Vodafone și nu numai.

Tudor Mihai – Inovator, Trainer, Consultant de afaceri
Tudor Mihai este directorul executiv al Innovating Society, o agenție de inovare care îmbină gândirea creativă și cunoștințele de afaceri în procesul de dezvoltare, adaptare la contextul actual și eficientizare a afacerilor. Alături de echipa sa, contribuie activ la educarea pieței în acest domeniu și la construirea unei comunități de inovatori și antreprenori.
Financiar și Legal

Eusebiu Burcas – Antreprenor, Trainer, Investitor și Business angel
Eusebiu Burcas are o experiență de peste 25 ani în management și vânzări. Este fondator și președinte al Asociației Burcash – Managementul Banilor, precum și fondatorul educației financiare în România, datorită programului independent de educație financiară: BurcashTM – Managementul Banilor.

Andrada Persu – Avocat, Cofondatoare Alt+Law
Andrada Persu activează de peste opt ani în domeniul juridic și legislativ. Avocat și cofondatoarea biroului de avocatură Alt+Law, Andrada a acumulat o experiență care o califică drept bun îndrumător în acest domeniu, cu accent pe consultanță juridică în sectorul tehnologic.

Mădălina Sumedrea – Antreprenor, Trainer
Mădălina Sumedrea este directorul executiv al SUPP OFFICE – un startup care își propune să sprijine și să încurajeze companiile mici să adopte un management financiar și operațional sănătos, și să își dezvolte procesele interne și legale astfel încât să își crească eficiența și profitabilitatea. Interesele ei principale sunt antreprenoriatul, educația și organizațiile non-profit.

Tudor Stanciu – Avocat, Implicat în domenii precum fintech și legaltech
Tudor Stanciu este avocat și co-fondatorul Digital 2 Law, o organizație care oferă servicii de legalitate, fiscalitate, dar și instrumente tehnologice dedicate IMM-urilor și startup-urilor. Este implicat în dezvoltarea de comunități fintech și legaltech, prin inițiative ca Fintech Camp și Bucharest Legal Hackers, și își dorește o implicare cât mai activă în această direcție.
Digitalizare

Alexandru Roja – Manager de strategii de inovație și transformare digitală
Alexandru Roja are 20 de ani experiență în mediul academic și cercetare, cu expertiză pe subiecte precum managementul inovării, antreprenoriat, management strategic, inteligență strategică și transformare digitală. În cadrul Transilvania Digital Innovation Hub, rolul său este de expert în orchestrarea inovării digitale atât la nivel macro, cât și la nivel instituțional.

Fulvia Iancu – Avocat
Fulvia Iancu este membră a Baroului Cluj și este avocat al clusterului Transilvania IT de aproximativ un an, timp în care a supervizat îndeaproape toată activitatea clusterului din punct de vedere juridic. Având o experiență de peste cinci ani în sectorul juridic, Fulvia este specializată în domeniul GDPR și în ceea ce privește aspectele juridice specifice transformării digitale.

Liviu Pop – Cercetător științific
Liviu Pop este cercetător științific în cadrul Academiei Române, unde îngrijește arhiva analogică și digitală. Are un doctorat în arhive digitale și păstrarea acestora pe termen lung și a participat la peste 20 de conferințe internaționale pe teme legate de digitalizare, patrimoniu cultural, inteligența artificială din perspectivă culturală și evoluția tehnologiilor media.

Mihai Pop – Manager de proiecte, Coordonator
Mihai Pop are peste 10 ani de experiență în dezvoltare organizațională și management de proiect, lucrând atât la nivel național cât și european. A coordonat echipe și a implementat diverse proiecte de finanțare, precum: Youth in Action, Erasmus+, Granturi EEA.
Gândire Artistică

Georg Russegger – Director Centre for Knowledge Transfer, Coordonator programe
Georg Russegger conduce Centre for Knowledge Transfer în cadrul Academiei de Arte Frumoase din Viena. Începând cu 2014 este și coordonatorul unei rețele inter-universitare și inter-disciplinare din Austria, care are ca scop încurajarea schimbului de cunoștințe / expertiză între universități, societate și economie.

Laszlo Bencze – Prorector în Cercetare Artistică și Științifică, UAD
În prezent prorector și profesor universitar doctor la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca, Laszlo Bencze are o experiență vastă în domeniul artelor vizuale și al noilor media. Lucrează în domenii precum animație, jocuri, publicitate, design UI / UX, media mixtă, benzi desenate, design grafic și DTP.

Mara Rațiu – Prorector în Parteneriate instituționale și Promovarea imaginii, UAD
Mara Rațiu este prorector și conferențiar universitar doctor al Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca. Având aproape 20 de ani de experiență în domeniul artelor, Mara continuă să se implice activ în promovarea artei și crearea de întâlniri între arta vizuală și comunitate.
Culturepreneurs este un program de educație antreprenorială dedicat profesioniștilor din sectoarele culturale și creative susținut încă de la lansare de către Banca Transilvania. În cea de a treia iterație a sa, programul Culturepreneurs este dezvoltat sub componenta dedicată muncii în sectoarele culturale și creative, din cadrul Cluj Future of Work, proiect finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Urban Innovative Actions și Primăria Cluj-Napoca.
Cluj Future of Work este un proiect inițiat de Divizia de Inovare Urbană din Cluj-Napoca, creată de Centrul Cultural Clujean în parteneriat cu Centrul de Inovare și Imaginație Civică din Primăria Cluj-Napoca.
Cluj Future of Work este realizat în co-management de către Primăria Cluj-Napoca și Centrul Cultural Clujean, într-un consorțiu cu alte opt organizații locale: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, Clusterul de Industrii Creative Transilvania, Cluster Mobilier Transilvan, Cluj IT Cluster, Transilvania IT Cluster, Festivalul Internațional de Film Transilvania, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și ZAIN Festivalul de Creativitate al Transilvaniei.